VOLUMUL TOTAL AL INVESTIŢIILOR ÎN PORTUL INTERNAŢIONAL LIBER GIURGIULEŞTI LA FINELE TRIMESTRULUI I A CONSTITUIT 46,9 MLN DOLARI

15.06.2011

Investiţiile în Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti (PILG), în trimestrul I al anului 2011, au însumat 350 mii dolari, iar volumul total al acestora către finele lunii martie curent a constituit 46,9 mln dolari. Aceste declaraţii au fost făcute de către viceprim-ministrul, ministrul Economiei al Moldovei Valeriu Lazăr, în cadrul prezentării la şedinţa Guvernului a informaţiilor privind activitatea PILG în trimestrul I al anului 2011. După cum s-a menţionat, din volumul total al investiţiilor atrase pe parcursul întregii perioade de activitate a PILG, suma de circa 40 mln dolari a fost investită de compania „Danube Logistics”, investitorul general, proprietarul şi operatorul portului. Investiţiile companiei „Trans Cargo Terminal”, care a construit în port un terminal cerealier, au alcătuit 6,9 mln dolari. În ianuarie-martie 2011, în Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti au fost înregistraţi doi rezidenţi noi, numărul total al acestora majorîndu-se pînă la 29. Numărul angajaţilor a crescut de la 214 pînă la 282 de persoane, salariul mediu fiind de 3,3 mln lei. Teritoriul Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti este de 120 ha, acesta are statut de Zonă Economică Liberă şi constă dintr-un terminal petrolier, un port marfar, precum şi o zona industrială.

 

Datorită amplasării sale pe Dunărea de Jos, precum şi a unei adîncimi accesibile, ce atinge 7 m, PILG poate primi nu doar nave şi debarcadere fluviale, dar şi cele maritime. Astfel, portul este singurul punct de transbordare directă şi distribuţie rîu-mare în/din Moldova, un centru de transport regional la frontiera Uniunii Europene cu acces la transportul auto, feroviar, fluvial şi maritim. Totodată, PILG reprezintă un nod regional de transport la hotarul cu UE, cu acces la comunicaţii rutiere, feroviare, fluviale şi maritime, precum şi un teren excelent pentru dezvoltarea afacerilor pentru cei ce îşi doresc să beneficieze de poziţiile sale strategice, infrastructură de transport trimodulară, o zonă de costuri reduse, precum şi de un regim vamal şi fiscal unic al portului. „Danube Logistics” este investitorul general, proprietarul şi operatorul Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti. Acţionarii companiei „Danube Logistics” sînt holdingul olandez „EASEUR Holding BV” (80%) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (20%).

 


Sursa: noi.md