Volumul total al schimburilor comerciale între Moldova şi Rusia, inclusiv remitențele lucrătorilor migranți moldoveni, în 2010 a depăşit 2,5 mlrd dolari. Aceste declaraţii au fost făcute de către ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Moldova, Valerii Kuzmin, în cadrul briefingului, organizat la Chişinău cu ocazia sărbătorii naţionale – Zilei Rusiei. El a menţionat că, deşi instabilitatea politică internă în Moldova durează, mulţi agenţi economici din ambele ţări menţin relaţiile de colaborare reciproc avantajoase și contribuie la dezvoltarea acestora. Rusia asigură cea mai mare cotă-parte din necesităţile republicii în materie primă de hidrocarburi , precum şi în energie electrică. Volumul tranzacțiilor comerciale între cele două ţări înregistrează o creştere dinamică şi, conform situației de la finele anului 2010, inclusiv regiunea transnistreană, acesta s-a majorat pînă la 1,7 mlrd dolari, iar de la începutul anului curent, volumul exporturilor din Moldova în Rusia a crescut cu 63%.
Diplomatul rus a menționat că pe teritoriul Federaţiei Ruse muncesc sute de mii de lucrători și specialiști moldoveni, care transferă acasă sute de milioane de dolari. Astfel, datorită acestui fapt, volumul total al schimburilor comerciale între Moldova şi Rusia în anul 2010 a depăşit 2,5 mlrd dolari. Valerii Kuzmin a calificat drept un moment semnificativ inaugurarea la 31 mai curent a noii curse aeriene regulate Chişinău-Soci, operată de compania aeriană naţională „Air Moldova”. Potrivit lui, aceasta este nu o simplă punte aeriană spre capitala Jocurilor Olimpice de Iarnă-2014, dar şi o dovadă de implicare activă a Moldovei în procesele de creştere economică şi de modernizare a Rusiei, unde regiunea Marele Soci reprezintă un punct–cheie de dezvoltare. În opinia diplomatului rus, poziția Moldovei declarată în cadrul ședinței recente a Consiliului Șefilor de Guverne ale CSI de la Minsk, privind susţinerea semnării Acordului multilateral de comerţ liber în cadrul CSI, este una promițătoare. În acelaşi timp, Valerii Kuzmin şi-a exprimat regretul că potenţialul comerţului bilateral şi al cooperării economice între Moldova şi Rusia nu este utilizat pe deplin.
Sursa:www.noi.md