ASTĂZI ÎN MOLDOVA SE SĂRBĂTOREȘTE ZIUA LUCRĂTORULUI VAMAL

04.09.2012
Foto: tv7.md

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat a adresat astăzi un mesaj cu ocazia sărbătorii profesionale "Ziua lucrătorului vamal".


În mesaj se menţionează:

 

"Stimaţi colaboratori ai Serviciului Vamal,

 

Cu ocazia Zilei lucrătorului vamal şi aniversării a XXI-a a creării sistemului vamal naţional al Republicii Moldova, vă adresez sincere felicitări şi îmi exprim înalta apreciere pentru activitatea şi rezultatele obţinute.

 

Serviciul Vamal şi subdiviziunile acestuia au întreprins eforturi considerabile şi au realizat activităţi importante pentru a asigura implementarea eficientă a politicii vamale a statului, contribuind la securitatea economică a Republicii Moldova.

 

Rolul vămii în procesul de integrare europeană este unul crucial, iar responsabilităţile care revin autorităţii vamale în domeniul securizării traficului internaţional de mărfuri sînt enorme. Este de remarcat că reformele promovate în cadrul Serviciului Vamal au condus la edificarea unei instituţii vamale moderne, cu aspiraţii europene.

 

Colaborarea vamală cu Uniunea Europeană şi statele membre a avansat considerabil pe parcursul anului, drept dovadă servind semnarea Cadrului strategic de cooperare vamală RM-UE, menit să asigure o dezvoltare durabilă a sistemului vamal în corespundere cu cele mai bune practici.

 

Este îmbucurător faptul că eforturile întreprinse de conducerea Serviciului Vamal în aria colaborării vamale au fost remarcate la nivel internaţional. Vama Moldovei este apreciată ca o instituţie capabilă să implementeze cu succes standardele de calitate în domeniu şi să se manifeste ca un partener de încredere pentru alte ţări.

 

Apreciem aportul personal al lucrătorilor vamali, care prin devotament, dedicaţie şi profesionalism contribuie la dezvoltarea şi modernizarea Serviciului.

 

Felicit conducerea şi întregul efectiv al Serviciului Vamal pentru progresele remarcabile în activitate şi îmi exprim recunoştinţa pentru munca Dumneavoastră, dorindu-vă succese profesionale, realizarea aspiraţiilor, sănătate şi prosperare".


Sursa: tv7.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.