BREXIT: ANUNȚ IMPORTANT PENTRU MOLDOVENII CU DUBLĂ CETĂȚENIE, AFLAȚI ÎN ANGLIA (VIDEO)

23.01.2019
 

Informații utile pentru cetățenii moldovenii cu dublă cetățenie, care se află în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, în contextul procesului Brexit.
 
Brexitul a adus incertitudini în viețile multor moldoveni cu dublă cetățenie, cetățeni UE, dar și în ale acelor familii, care locuiesc în Regatul Unit. UE și Regatul Unit au ajuns la o înțelegere pentru a le proteja drepturile. Astfel, cei care au locuit în Regatul Unit înainte de ziua Brexitului (31.12.2020), vor beneficia de protecție împreună cu familia, cu condiția că vor cere să primească unul din cele două noi statute: „pre-rezident” sau „rezident”.


Care dintre membrii de familie se încadrează în aceste categorii? Toți membrii de familie, care locuiesc în prezent în Regatul Unit, inclusiv: soț/soție, parteneri înregistrați, copii și nepoți, aflați la întreținere sau care au sub 21 de ani. Se încadrează și părinții, bunicii, unchii și frații/surorile. Restul celor apropiaţi din familie, care nu locuiește acum în Regatul Unit vor putea să li se alăture oricînd și după Brexit. Condiția este ca relația de rubedenie să existe atît în ziua Brexitului, cît și atunci cînd membrii respectivi doresc să ajungă în Regatul Unit. Viitorii copii vor putea întotdeauna să stea alături de părinți, indiferent de momentul sau locul nașterii acestora. 

 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.