CERTIFICATE NOI DE ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR

22.01.2013
Foto: joblist.md

ÎS „CRIS „Registru” eliberează certificate de înmatriculare a vehiculelor de tip nou. Noul certificat reprezintă o cartelă de plastic cu dimensiunea 54 mm x 85,6 mm, în format ID-I şi permite titularului acestuia exploatarea vehiculului, inclusiv şi peste hotare.


În conformitate cu cerinţele Consiliului Uniunii Europene, lista datelor din noul certificat este suplinită cu informaţia privind drepturile asupra vehiculului, perioada valabilităţii documentului, data înmatriculării, parametrii tehnici (greutatea unităţii de transport, numărul de locuri pe scaune). Certificatului i se atribuie statut de document oficial de stat care confirmă înmatricularea vehiculului şi evidenţa acestuia în Registrul de stat al transporturilor.

 

De menționat că Certificatul de înmatriculare provizoriu cu dimensiunea 80mm -105mm, se mai eliberează şi pentru automobilele ce aparţin persoanelor fizice, care din considerente religioase, au refuzat numărul de identificare de stat (INDP). Documentul provizoriu se eliberează pe suport de hârtie cu semne de protecţie , confirmînd astfel înmatricularea mijlocului de transport. Actul permite titularului folosirea acesteia doar pe teritoriul Republicii Moldova.


Totodată, pentru unităţile de transport, exportate din Republica Moldova, pe lîngă certificatele de înmatriculare, se eliberează certificatele de înmatriculare provizorii şi plăcile de înmatriculare „tranzit”.


În cazul exportului din ţară a vehiculelor, procurate de către persoanele străine, se eliberează certificatul de înmatriculare provizoriu şi numerele de înmatriculare „tranzit” valabile pentru 30 de zile. Preţul de perfectare a certificatelor de înmatriculare constituie 190 lei cartela plastică si 40 lei pe suport de hîrtie.

 

Certificatele de înmatriculare de tip vechi rămîn valabile pînă la expirarea termenului de valabilitate.

 

Sursa: registru.md
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.