CONDIŢII MAI ASPRE PENTRU LICENŢIEREA COMPANIILOR DIN CADRUL WORK AND TRAVEL

02.10.2011

Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege ce prevede condiţii noi pentru licenţiere companiilor ce activează în cadrul Programului Summer Work and Travel. Astfel, companiile trebuie să dispună de spaţii şi de dotări tehnice, precum şi să aibă încheiate contracte de colaborare cu intermediarii sau angajatorii străini. Totodată, în contractele respective trebuie să fie indicate prevederile ce ţin de asigurările sociale ale salariatului, precum asigurarea medicală, asigurarea pentru accidentele de muncă, compensarea daunelor şi prejudiciilor cauzate drept urmare a accidentelor de muncă şi altele. ”

 

Acest proiect are drept scop instituirea din partea statului a unui control strict în domeniu”, a declarat viceministrul Economiei al R. Moldova, Octavian Calmîc. Potrivit lui, cele mai multe încălcări sînt depistate la depunerea documentelor la Oficiile Consulare ale SUA, neîndeplinirea obligaţiunilor contractuale etc.

 

Programul Summer Work and Travel în Republica Moldova, administrat de Departamentul de Stat al SUA, este un program de schimb cultural, care oferă studenţilor instituţiilor de învăţămînt superior posibilitatea de a participa în cadrul programelor de schimb educaţional şi cultural pe o perioadă maximă de 4 luni, în timpul vacanţei lor de vară.

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.