FLUXUL DE PASAGERI AL AEROPORTULUI INTERNAŢIONAL CHIŞINĂU, ÎN SEPTEMBRIE 2011, A CRESCUT CU 10,11%

05.10.2011

De serviciile Aeroportului Internaţional Chişinău, în luna septembrie 2011, au beneficiat 115 mii 344 de persoane, cu 10,11% mai mult, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Potrivit unui comunicat al Aeroportului Internaţional Chişinău, în primele nouă luni ale anului 2011, traficul total de pasageri a constituit 815 mii 322 de persoane sau cu 12,78% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare creştere a fluxului de pasageri, pe parcursul lunii septembrie 2011, a fost înregistrată pe următoarele destinaţii: Surgut (+87%), Paris (+80%), Londra (+49,5%), Viena (+30,8%) şi Kiev (+30%). Cele mai solicitate destinaţii sînt Moscova (24,18% din volumul total), Antalya (13,6%), Istanbul (10%), Verona (5,36%), Timişoara (5,1%), Viena (+4,53%) şi Frankfurt (4,35%). Aeroportul Internaţional Chişinău este principala poartă aeriană a Republicii Moldova.

 

În prezent, 17 companii aeriene efectuează zboruri de pe Aeroportul Internaţional Chişinău spre 27 destinaţii mondiale. Printre partenerii aeroportului se numără 4 transportatori aerieni naţionali şi 13 companii aeriene străine. În anul 2010, aeroportul a deservit 937 030 de pasageri sau cu 15,81% mai mult decît în anul 2009. Aceasta este o cifră record în istoria Aeroportului din Chişinău.


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.