LIBERTATEA DE MIȘCARE ÎN UE NU ARE VOIE SĂ SE TRANSFORME ÎNTR-UN MODEL DE AFACERE DUBIOS

14.01.2014
Foto: newropeans-magazine.org

Welt online, o publicație germană, scrie despre trambulina pe care Romania o oferă cetățenilor din Republica Moldova, pentru a deveni cu celeritate sau chiar prin coruperea unor funcționari publici, cetățeni ai UE. „Politicieni de vârf ai Uniunii critică acum România. Ei cer guvernului de la București o schimbare de curs”.

 


Publicația îl citează pe ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann: „România nu are voie, prin acordări prea generoase ale cetățeniei sale cetățenilor Republicii Moldova, să devină poarta de intrare în UE. Moldovenii cu pricina intră astfel în dreptul de libera mișcare a cetățenilor UE, cu toate consecințele acestuia și așa cum o trăim în clipa de față, prin imigrația sărăciei din Bulgaria și Romania”.

 


Herrmann a mai atras atenția asupra dubioaselor afaceri cu acte false, cerând ca „România să tempereze rapid comerțul în creștere, cu pașapoarte UE”, în acord cu responsabilitățile sale de țară membră a UE.

 


Ministrul de interne al landului Saxonia, Markus Ulbig spune că „…libertatea de mișcare în UE nu are voie să se transforme într-un model de afacere dubios”, a spus ministrul.

 


În vogă la începutul anilor 90 și din nou interesant după aderarea României la UE, în anul 2007, pașaportul românesc e „un bilet pentru munca legală în Europa”, râvnit de cetățenii Republicii Moldova, unde câștigurile sunt în medie de 150 de euro pe lună.

 


Publicația notează că între anii 1991 si 2012, în cadrul unei proceduri simplificate, 335.000 de străini au primit cetățenia română, mai cu seama moldoveni și ucraineni. „Pașaportul însă se poate obține și mai repede: la Chișinău, intermediarii fac rost de documentele și stampilele necesare. Pentru contacte bune la funcționarii români, trebuie însă să deschizi portmoneul".

 


La Autoritatea Naționala pentru Cetățenie de la București se poate aștepta până la 15 luni, ba chiar mai mult, iar taxa pe care un moldovean o plătește pentru pașaportul românesc e de 100 de euro. Pentru o prelucrare mai rapidă, se cer până la 1.5 mii de euro, notează publicația.

 


În doi ani, 2011 și 2012, România a acordat cca 152 mii de cetățenii române, majoritatea cetățenilor din Republica Moldova și că „președintele României, Traian Băsescu, a spus că așteaptă în total între 700 mii și 800.000 de cereri de cetățenie română".

 


„Generozitatea cu care se dau pașapoarte” ar urmări câteva scopuri ale guvernanților de la București: ideea marii națiuni române, în continuare promovată de Băsescu, suplinirea forței de muncă calificate, aducerea de voturi, ca și creșterea demografica a României prin redobândirea cetățeniei, ceea ce „promite mai multe fonduri europene, de la Bruxelles”.

 

Sursa: Obiectiv.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.