MOLDOVA A PROPUS RUSIEI SĂ SEMNEZE UN CONTRACT SEPARAT PRIVIND LIVRAREA GAZELOR ÎN TRANSNISTRIA

10.12.2012
Foto: moldova.org

Moldova a propus Rusiei să schimbe formula de aprovizionare cu gaze naturale a țării și să efectueze livrarea separată a acestuia pe malul drept și pe malul stîng al Nistrului. Acest lucru a fost anunțat de către viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, menționînd că Chișinăul propune companiei "Gazprom" să elaboreze o formulă conform căreia consumatorii din partea stîngă şi consumatorii din partea dreaptă ”să aibă nu doar evidenţă separată, dar şi contracte separate. În cadrul acestui proces, să aibă loc şi separarea datoriilor, după principiul cine a consumat, acela preia datoria”.

 

Lazăr susține că noul model constă în faptul că întreprinderea de transport va fi separată şi va fi aşa-numitul operator de transport independent. Adică Gazpromul urmează să rămînă în continuare proprietar, să profite de toate drepturile şi obligaţiunile pe care le are ca proprietar al acestei întreprinderi. Iar pe partea operaţională, ei urmează să delege funcţiile de gestionare la nivel operaţional unei companii independente, pe care tot ei o vor selecta, dar ea va trebui să fie acceptată de regulator, ca să asigurăm independenţa operaţională.

 

”Noi considerăm că acest model elimină orice pericol din perspectiva dreptului ca proprietar, care rămîne proprietar, cînd vor avea dividende, vor avea dreptul să le folosească”, a spus Lazăr. Ministrul Economiei, de asemenea, a subliniat că Republica Moldova propune Rusiei cooperări pe termen lung în producția de energie electrică din contul livrărilor de gaz rusesc ieftin, investiții în liniile de transport și promovarea aprovizionării cu energie electrică pe piețele regionale.


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.