CETĂȚENII DIN STÎNGA NISTRULUI CONTINUĂ SĂ FIE DOCUMENTAȚI GRATUIT

24.04.2013
Foto: viza.md

Primul pașaport și primul buletin moldovenesc este eliberat gratuit pentru cetățenii din regiunea stîngă a Nistrului. De aceste facilități continuă să beneficieze persoanele care își confirmă evidența la domiciliu în regiune pînă la 10.09.2005 inclusiv ‒ a declarat recent domnul Sîrghii Ionel Ștefan, Șeful Dirceției Evidența Persoanelor și Cetățenie a Î.S. CRIS “Registru”, într-un interviu acordat în exclusivitate portalului informațional Viza.md.


Totodată, referindu-se la particularitățile procedurii de obținere a actelor de identitate moldovenești în termen de 5-15 și 30 de zile, prin intermediul misiunilor diplomatice și consulare, domnul Sîrghii a menționat că termenul se calculează de la momentul intrării cererii în cancelaria Î.S. CRIS “Registru”.


Pînă în prezent, cetățenilor Republicii Moldova li s-au eliberat pașapoartele în termen de 15 și 30 zile de la data depunerii cererii.


Pînă la 18 aprilie 2013, migranților moldoveni li s-au perefectat 4490 pașapoarte biometrice, dintre care 4207 au fost deja eliberate solicitanților.


Portalul informational Viza.md reamintește că pașaportul biometric poate fi obținut prin intermediul misiunilor diplomatice și consulare moldovenești din anul 2012.


Statistica activității consulare a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrare Europeană pentru anul 2012, la capitolul pașapoartelor indică cifra totală de 6863.


Vă propunem să urmăriți mai jos interviul domnului Sîrghii, pe parcursul căruia s-au formulat răspunsuri la următoarele subiecte și întrebări:
- Particularitățile documentării cu acte de identitatе a cetățenilor din regiunea stîngă a Nistrului.
- Subdiviziunile teritoriale responsabile pentru documentarea cetățenilor din regiunea stîngă a Nistrului
- Erori comise de către cetățenii din regiunea stîngă a Nistrului în procesul documentarea cu acte de identitate moldovenești
- Date de contact utile pentru cetățenii din regiunea stîngă a Nistrului
- Numărul pașapoartelor biometrice perfectate pînă în prezent pentru migranții moldoveni
- Există cazuri cînd pașaportul biometric a fost înmînat cetățeanului în străinătate timp de 5 sau 15 zile de la data depunerii cererii?

 


Sursa: Viza.md
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.