MINISTERUL AFECERILOR INTERNE PUNE UMĂRUL LA REALIZAREA PLANULUI PRIVIND LIBERALIZAREA REGIMULUI DE VIZE RM-UE

03.03.2012
Foto: arenafm.md

Ministerul Afacerilor Interne a făcut public bilanţul activităţii pe parcursul anului 2011 în vederea realizării angajamentelor pe componenta „afaceri interne” a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize.

 

Priintre realizările ministerului în anul 2011, se numără lansarea a trei proiecte noi de asistenţă externă: Revis,/GovAc/Siriada care vizează domeniul consolidării capacităţilor instituţiilor naţionale în domeniul migraţiei.

 

A fost lansat şi un ghişeu unic pentru oferirea serviciilor cetăţenilor străini; au fost date în exploatare două blocuri noi pentru plasamentul străinilor. De asemenea, beneficiind de suportul partenerilor europeni, colaboratorii mai multor subdiviziuni ale MAI au participat la seminare şi cursuri în cadrul cărora s-a discutat vizavi de realizarea cu succes a obiectivelor Planului pe vize.

 

Pe parcursul anului 2011, au fost semnate 13 tratate internaţionale, inclusiv 3 multilaterale şi 10 bilaterale (cu Malta, Serbia, Danemarca, Bulgaria, Cehia, Muntenegru, România, Turcia, Cipru). În proces de negociere şi definitivare se află proiectele protocoalelor de implementare în domeniul readmisiei cu Polonia, Benelux, Italia, Bosnia şi Herzegovina, Muntenegru.

 

Totodată, MAI a elaborat propuneri obiective privitor la ajustarea la cadrul normativ internaţional a Planului de acţiuni naţional în domeniul liberalizării regimului de vize pentru anul 2012. Astfel, proiectele de legi cu privire la prevenirea şi combaterea crimei organizate şi la activitatea specială de investigaţii se află în proces de examinare în Parlament.

 

Conform sursei, în anul 2012, MAI va colabora mai intens cu autorităţile publice centrale şi cu ONG-urile specializate şi va valorifica mai eficient potenţialul asistenţei Uniunii Europene şi experţilor europeni în vederea realizării eficiente şi în termen a priorităţilor stabilite pe linia „afacerilor interne”.

 

Sursa: Direcţia informare şi relaţii cu publicul a Ministerului Afacerilor Interne

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.