![]() |
Cetățenii Moldovei vor putea beneficia de liberalizarea regimului de vize pentru călătoriile în țările UE deja din anul 2014. Declarația a fost făcută pe data de 30 noiembrie, de către președintele Comisiei europene, Jose Manuel Barroso, în cadrul briefingului comun cu primul ministru al Moldovei, Vlad Filat, care a avut loc la Chișinău.
Potrivit șefului Comisiei europene, Moldova a început implementarea celei de-a doua etape a planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize între Moldova și UE. În cazul unei finalizări reușite, în cadrul summit-ului parteneriatului oriental, care se va desfășura în luna noiembrie a anului 2013, la Vilnius, se va putea discuta problema acordării Moldovei a regimului liberalizat de vize pentru călătoriile în țările Uniunii Europene.
”În cadrul summit-ului o să analizăm în ce măsură putem să îndeplinim această sarcină în anul 2014. Dacă partea moldovenească va depune eforturile necesare pentru implementarea reformelor și realizarea celei de-a doua etape a Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize, atunci Comisiei europene i se poate propune să acorde Moldovei, în anul 2014, un regim liberalizat de vize” a declarat Barroso.
Potrivit comunicatului anterior, liberalizarea regimului de vize va oferi cetățenilor republicii Moldova posibilitatea de a călători liber în țările din zona shengen, fără viză, pe o perioadă de ședere de trei luni, dar acest fapt nu le oferă posibilitatea de a se angaja.
Sursa: rbc.ru
Publică un comentariu nou